Noul secretar de stat de la Digitalizare: „Nu l-am văzut în viața mea pe Sebastian Ghiță!” Ce acuzații i-a adus Clotilde Armand lui George Nicolaie

Noul secretar de stat de la Digitalizare: „Nu l-am văzut în viața mea pe Sebastian Ghiță!” Ce acuzații i-a adus Clotilde Armand lui George Nicolaie
Priamarul Sectorului 1, Clotilde Armand / FOTO - Mediafax Foto
Publicat: 01/09/2021, 14:42
Actualizat: 01/09/2021, 14:59

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand (USR-PLUS) i-a cerut, miercuri, premierului Florin Cîțu să revizuiască numirea în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării a lui George Nicolaie, pe motiv că acesta ar fi acționar al Euromedia Group, firmă controlată de Sebastian Ghiță. Pe de altă parte, cel acuzat de edil că ar face jocurile firmelor Asesoft sau TeamNet spune că nu l-a văzut în viața lui pe Sebastian Ghiță.

„Ce competențe are respectivul în domeniul Digitalizării: Asesoft sau Team Net?!”, scrie Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook, făcând aluzie la cele două firme controlate de fugarul Sebastian Ghiță.

Redăm integral postarea lui Clotilde Armand:

„La capitolul digitalizare România este pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, iar Ministerul Digitalizării ar trebui să aibă un rol extrem de activ în această perioadă, în special pentru a susține administrațiile locale în vederea transformării digitale. În schimb, prioritatea principală pare să fie «cui dăm titlul de secretar de stat»?! De ce scriu asta? Pentru că am aflat surprinsă despre recenta decizie a premierului de numire în funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării – un acționar al firmei Euromedia Group, firmă controlată de Sebastian Ghiță și consilier general la PMB. Dle. prim-ministru, dle. ministru… sper să revizuiți această numire. Ce competențe are respectivul în domeniul Digitalizării: Asesoft sau Team Net?! PS: Respectivul este și membru în Consiliul de Administrație ALPAB. Asta în cazul în care v-ați întrebat ce a făcut pentru parcurile Cișmigiu și Herăstrău și de ce au ajuns o ruină…”, a fost mesajul postat pe Facebook de Clotilde Armand.

Secretar de stat: „Nu l-am văzut în viața mea pe Sebastian Ghiță!”

Contactat de HotNews.ro, George Nicolaie a precizat că nu-l cunoaște pe Sebastian Ghiță și că în plus, în ultimul an i-a făcut campanie și Simonei Spătaru, colega de partid a lui Clotilde Armand:

„Nu înțeleg de unde această poziție a dnei primar, nu-l cunosc pe Sebastian Ghiță și nu l-am văzut niciodată. Atacurile doamnei Clotilde Armand, colega noastră de Coaliție, la adresa premierului Cîțu și a PNL sunt inadecvate unei relații de parteneriat. Ba mai mult, în ultimul an am fost zi de zi în stradă de dimineață până seara pentru a-i face campanie colegei de partid a doamnei Clotilde, Simona Spataru la Primăria Sectorului 4. În ceea ce privește poziția de membru în CA ALPAB, nu sunt si nu am fost membru al consiliului de administrație ALPAB și nici nu aș putea fi, nici un consilier general nu poate fi, pentru că este o funcție incompatibilă cu aceea de consilier general””, a declarat George Nicolaie pentru sursa citată.

Ministrul Digitalizării: „Numirea este responsabilitatea PNL”

Tot miercuri a reacționat și Ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman (USR-PLUS), pe pagina sa de Facebook:

„Numirea domnului George Nicolaie ca Secretar de Stat la MCID, conform acordului asupra coaliției de guvernare, este responsabilitatea PNL. Cu privire la informațiile apărute în spațiul public privitoare la noul Secretar de Stat, PNL ar trebui să ofere publicului explicațiile necesare cu privire la decizia luată. După nouă luni de zile, ADR nu are încă un Președinte numit, al doilea post de Secretar de Stat care îi revine PNL este în continuare neocupat. În ceea ce mă privește, vă asigur că la MCID proiectele se vor desfășura în condiții de transparență și integritate. Delegarea atribuțiilor către secretarii de stat îi revine ministrului”, a spus Teleman.

Premierul Florin Cîțu a decis marți eliberarea lui Alexandru Bologan, membru al PNL Sector 4, din funcția de secretar de stat la Ministerul Digitalizării, după 5 luni de la numirea în funcție, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. În locul său a fost numit George Nicolaie, vicepreședinte PNL Sector 4, care este acționar al firmei de panotaj Euromedia Group și consilier general în Primăria Capitalei.

Ionut Muresan
Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată